Agricultura, magnet pentru românii din străinătate

Agricultura, magnet pentru românii din străinătate

Inițiativa măririi primelor de instalare în mediul rural pentru cei care doresc să facă agricultură i-ar putea tenta pe românii din străinătate să revină pe meleagurile natale. 

Criza din statele unde lucrează i-ar putea împinge pe mulți conaționali să înceapă o afacere în țară. Unii dintre ei s-au întors, și cu ce au agonisit peste hotare, au demarat o afacere în mediul rural: plantații de căpșuni sau zmeură, solarii, viță de vie și lista continuă.
în judetul Galați, trei frați au reușit să pună în practică în comuna natală tot ceea ce au învățat în peste zece ani de muncă în Italia. Au investit toți banii în solarii în care cultivă căpșuni.
Primul a plecat Titi, fratele mijlociu, în vârstă de 34 de ani, în 2000. Nu avea din ce să plătească viza, așa că a trecut granița fraudulos.
Când au înțeles care sunt secretele și au realizat că pot face bani la fel de buni și în țară, cei trei frați s-au intors în România.
Frații Spânu speră ca în 2-3 ani să-și recupereze investiția și să își mărească și mai mult afacerea. Pentru asta, au de gând să îi cheme în ajutor pe toți cunoscuții care lucrează încă în Italia.

Mircea Geoană a amăgit românii

“Dacă vine cineva acasă în guvernarea noastră, va primi 20.000 de euro bani cash de instalare”. Așa a grăit Mircea Geoană în 2008, în campania electorală. Expresia a făcut carieră, fiind considerată cea mai deșănțată promisiune electorală și a atras fie criticile, fie ironiile politicienilor care nu sunt membri ai Partidului Social Democrat (PSD) sau ale comentatorilor politici.
Mircea Geoană se referea la prima de instalare a tinerilor fermieri, măsura 112, care face parte din finanțările europene dedicate dezvoltării mediului rural.
Așadar, confuzia pe care a creat-o Mircea Geoană este aceea că orice român plecat în străinătate primește 20.000 de euro, dacă se întoarce definitiv în țară. în realitate, suma de cel mult 25.000 de euro se poate primi doar condiționat, pe baza unui proiect de absorbție a fondurilor europene, și de ea poate beneficia orice român, fie că locuiește în țară sau că se întoarce din străinătate.

sursă foto: jurnaldeilfov.ro