1 octombrie, debut de an universitar. Specializările, în dezacord cu piaţa muncii

1 octombrie, debut de an universitar. Specializările, în dezacord cu piaţa muncii

Sute de mii de studenţi au revenit de la 1 octombrie în sălile de curs. Deşi numărul studenţilor a crescut în acest an, ţara noastră numărând 470.000 de viitori absolvenţi de studii superioare, cei mai mulţi şi-au ales specializarea cu gândul la emigrare. Salariile generoase şi nevoia de personal de pe piaţa muncii din Europa, au condus la situaţia în care universităţile pregătesc forţă de muncă pentru statele bogate din Vest.

Viitorii profesionişti ai ţării şi-au început pregătirea teoretică de la 1 octombrie. Deşi facultatea nu îţi mai asigură automat un job de mult timp în România, numărul studenţilor a crescut cu aproximativ 10%. De altfel, potrivit ministrului delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, criza economică i-a făcut pe mulţi români să dorească să îşi completeze studiile, atât la universităţile publice, cât şi la cele private.
Despre angajabilitate şi piaţa muncii şi preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj pe aceeaşi temă, în care a pus accent pe nevoia adaptării ofertei educaţionale din universităţi la cerinţele pieţei muncii. “Oferta educaţională a universităţilor moderne trebuie să fie adaptată cerinţelor pieţii muncii. De aceea, universităţile moderne au şi obligaţia faţă de societate de a intui dezvoltările viitoare şi de a forma tineri încrezători în puterea lor de a schimba România, tineri care să-şi asume curajos acest salt în viitor”, a transmis Băsescu.
La nivelul întregii ţări sunt înscrişi aproximativ 470.000 de studenţi. Dintre aceştia, aproape 340.000 de studenţi învaţă în universităţile de stat pe locurile bugetate şi pe locurile cu taxă, şi aproximativ 110.000 de studenţi în universităţile particulare.

Studenţii, cu gândul la emigrare

Facultăţile de Automatică, Telecomunicaţii, Petrol şi Gaze, dar şi Medicina, Geografia şi Contabilitatea sunt specializările unde anul acesta a fost cea mai mare concurenţă la admitere. De altfel, acestea sunt cele mai solicitate specializări pe piaţa muncii din străinătate, şansa tinerilor români de a pleca din ţară şi a de a prinde un serviciu bine plătit într-o ţară dezvoltată din lume.
Pentru Medicină s-au bătut cele mai multe persoane. Diplomele recunoscute în spaţiul european, calitatea educaţiei din universităţile cu profil medical de la noi, dar mai ales salariile, care în străinătate pot ajunge la nivelul miilor de euro, sunt principalele motive pentru care adresabilitatea la medicină creşte încontinuu. Pentru admiterea la facultate din acest an două specializări au înregistrat o concurenţă imensă: stomatologia şi medicina generală. Practic, este vorba despre două dintre facultăţile care acum trimit cei mai mulţi absolvenţi să lucreze pe salarii bune în Occident. Aproape 10 candidaţi pe un loc fără taxă a fost concurenţa.
După Medicină, cea mai cautată specializare din acest an a fost cea de Business. Şi asta chiar dacă trăim vremuri destul de vitrege, în care firmele intră în faliment sau abia se menţin pe linia de plutire. Iată însă că în marile centre universitare la Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a fost concurenţă: şapte sau chiar zece candidaţi pe un loc. Conform statisticilor făcute de Facultatea de Ştiinţe Economice din Cluj, aproximativ 80% dintre studenţii care termină facultatea declară, după cel puţin un an de la absolvire, că au un loc de muncă în domeniul economic. În toate marile centre universitare, specializările economice sunt foarte căutate.

Studiile universitare nu ajută la angajare

Pe piaţa muncii din ţară nu sunt la mare căutare absolvenţii de studii superioare. Indiferent de profilul ales, la absolvirea facultăţii, mulţi dintre foştii studenţi constată că trebuie să se mulţumească cu ceea ce găsesc, nu cu ceea ce şi-ar dori.
Puşi în situaţia de a alege între un job care nu are nimic de-a face cu specialitatea în care sunt pregătiţi, absolvenţii de studii superioare spun că nu prea au de ales. “Am absolvit Ingineria Minieră şi nu îmi găsesc un loc de muncă. Aş avea o variantă în străinătate, numai că acolo se cere experienţă de minimum cinci ani în domeniu plus limba spaniolă. Nu am cum să îndeplinesc aceste condiţii aşa că mă voi mulţumi să lucrez ca şofer de taxi”, a explicat Sorin Pop, un absolvent al Facultăţii de Resurse Minerale şi Mediu din cadrul Universităţii Tehnice Cluj Napoca.

Specialiştii de la ANOFM (Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă) spun că pe piaţa muncii în următorii ani vor fi la mare căutare meseriile “eco”, tot ce este legat de agricultură şi IT. “La mare căutare vor fi meseriile eco, tot ce ţine de agricultură dar şi IT. S-a recomandat chiar universităţilor să înfiinţeze astfel de profile”, a concluzionat Oana Oşanu.
Doctori, jurişti şi analişti – programatori şi ingineri de sisteme IT. Sunt profesiile care au şi acum mare trecere pe piaţa muncii şi vor avea şi în următorii câţiva ani, crede analistul economic Emanoil Gârdan. Potrivit acestuia, o comisie guvernamentală ar trebui să facă, periodic, un studiu care să confere o anumită predictibilitate care să-i ajute pe absolvenţii de liceu să se decidă în privinţa meseriei pe care şi-o aleg.

Schimbări în universităţi în noul an

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu a anunţat schimbările pe care oficialii le pregătesc în sistemul universitar, de la un nou sistem de admitere, care ar urma să fie stabilit în decembrie, până la o nouă clasificare a universităţilor, în care angajabilitatea absolvenţilor şi sportul vor cântări.
În anul universitar 2013-2014 va continua “curăţenia” în instituţiile de învăţământ superior, fiind necesară reducerea “masivă” a specializărilor de licenţă, iar sportul va fi condiţie la autorizarea şi acreditarea programelor de studii. Aşa susţine ministrul Mihnea Costoiu care arată că analiza “atentă” a tuturor specializărilor de licenţă şi de master va continua împreună cu Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Superior.

CITESTE SI:

Şomajul şi munca la negru, inamicii prosperităţii României

Antreprenoriatul, pe înţelesul tuturor. Curs gratuit în judeţul Vâlcea

Elevii români, învăţaţi să nu cedeze corupţiei

Meseriile care trimit românii în străinătate

A crescut numărul sinuciderilor. Stresul, inamicul românilor